miercuri, 31 octombrie 2012

Despre OZN-uri II

Crestinul ortodox constient traieste intr-o lume, fara indoiala, cazuta. Totul in jurul lui este strain de paradisul pierdut spre care el nazuieste. El insusi este parte a unei umanitati in suferinta, toti oamenii fiind urmasii lui Adam, intaiul om, si toti deopotriva avand nevoie sa fie mantuiti prin rascumpararea liber daruita de Fiul lui Dumnezeu, prin jertfa Sa mantuitoare de pe Cruce. Crestinul ortodox stie ca omul nu este chemat sa "evolueze" spre forme "superioare" si nici nu are motive sa creada ca exista "fiinte evoluate" pe alte planete. In schimb, el stie ca exista intr-adevar "inteligente avansate" in univers, in afara de om, si ca acestea sunt de doua feluri: ingeri si diavoli. El se straduieste sa traiasca in asa fel incat sa fie in comuniune cu ingerii, care Ii slujesc lui Dumnezeu, si sa se pazeasca de orice contact cu diavolii, care L-au respins pe Dumnezeu si care acum se lupta, din invidie si rautate, sa il tarasca si pe om spre pierzare. El stie ca omul, din cauza iubirii de sine si a slabiciunii, inclina cu usurinta catre gresala, si este gata sa creada in "basme", care promit "stari de constiinta superioare" sau contacte cu "fiinte superioare", fara efortul cerut de viata crestina - de fapt, tocmai scutirea de acest efort. Crestinul ortodox nu se increde in propria capacitate de a recunoaste inselaciunile demonice, si de aceea se tine cu atat mai aproape de randuielile si de invataturile Sfintei Scripturi si ale Sfintilor Parinti, pe care Biserica lui Hristos i le da ca repere de urmat in viata.
Un astfel de crestin ortodox are puterea de a se impotrivii religiei viitorului, religiei lui Antihrist, in orice forma s-ar prezenta ea; restul omenirii insa, numai printr-o minune dumnezeiasca mai poate fi salvat de la pierzanie.

Serafim Rose - Ortodoxia si Religia Viitorului

Niciun comentariu: