O sciziune in Apus

O erezie, cea a oamenilor buni (denumire atestata in 1165), a luat nastere in secolul al XII-lea in Languedoc. O alta, cea a valdenzilor, parea pe deplin intemeiata pe la 1200. Aceste miscari ocupa un loc important in istoria crestinismului, deoarece ele au suscitat o reactie viguroasa care a luat doua forme succesive: o cruciada, care s-a desfasurat intre 1209 si 1229; apoi instaurarea unei institutii noi, Inchizitia, in 1231.
Biserica a definit erezia. Aceasta simpla constatare sugereaza intre ele un raport strans precum si faptul ca erezia consta inainte de toate in respingerea normei ecleziastice. Fara indoiala, clericii Evului Mediu au simtit si au prezentat acest refuz ca o izbucnire in aerul apusean a unei lepre [...] provenite din Orient. Dar s-ar gresi daca s-ar lua discursul lor dupa un prim sens al interpretarii: ei dau ereziei o reprezentare care deformeaza realitatea. Nu este vorba despre un corp strain crestinatatii, venit de departe pentru a rasturna adevarata credinta, ci de o sciziune, de o deviatie. Contestarea dogmelor si a institutilor Bisericii romane ia nastere in inima Apusului crestin, ea este un fenomen de natura interna.
[...] De aici ies la lumina elite, care ar vrea sa participe activ la cultul divin si sa aiba un acces direct la Cuvantul lui Dumnezeu; ele doresc o religie care sa fie mai degraba comuniune si bucurie decat autoritate, si care sa lase mai degraba loc meditatiei personale decat riturilor. Pe scurt acesti laici, in curs de emancipare politica, asteapta in paralel o eliberare spirituala.
Pe de alta parte, avand in vedere faptul ca Biserica nu tine cont inca de noile realitati economice, aceste elite urbane sufera de pe urma dispretului fata de activitatile comerciale cat si fata de schimbul monetar precum si fata de cei ce le practica. Pe scurt in Languedoc, noile elite sunt excluse de la deminitatile ecleziastice si monastice, care raman rezervate fiilor aristocratiei: ele sunt astfel private de autoritatea morala si de recunoasterea spirituala. Puternici prin afirmare politica, ei pretind si sfarsitul aservirii lor religioase.
O astfel de stare de fapt intretine mai intai, in prima jumatate a secolului XII-lea, un viguros anticlericalism.
In fond cinstirea absoluta a Evangheliei a dus la zguduirea din temelii a societatii feudale [...]. Dizidentii opun in mod egal Evanghelia institutiilor ecleziastice. Sub pretextul unui evanghelism literal, ei refuza tainele si ierarhia, sustinand ca modul de viata apostolic, si nu hirotonia (faptul de a fi ordonat cleric), isi da dreptul de a propovadui Cuvantul.
Discipoli ai lui Valdes, un negustor din lyon, valdenzii admin Intruparea si Mantuirea, dar resping Biserica si tainele sale, deoarece "trebuie sa ascultam pe Dumnezeu mai mult decat pe oameni" (Fapte 5,29). Ei marturisesc ca fiecare dintre ei, avand in vedere sinceritatea comportamentelor lor, poate predica, spovedi si chiar si sfinti painea si vinul. Nu admit nici o ierarhie, Hristos fiind singurul stapan. Ei adopta saracia si cersetoria drept conditie practica a apostolatului lor itinerant: nici bunuri, nici femeie, nici munca, dupa modelul apostolilor.
[...] Oamenii buni ai lui Languedoc resping Intruparea si Mantuirea prin cruce. Dar disidenta lor ramane de insipratie crestina. Ei se sprijina exclusiv pe Biblie, in principal pe Noul Testament, pe care o citesc si o comenteaza in limba proprie. "Tatal nostru" constituie singura lor rugaciune.
Alte dizidente religioase au luat nastere in diferite regiuni ale Apusului latin, incepand cu 1120, in special in tarile din regiunea fluviului Meuse, in Renania si in Italia de nord si centrala.

Istoria Crestinismului - coord Alain Corbin