sâmbătă, 25 septembrie 2010

Stihuri

Deci, dacă doreşti străpungerea inimii, lasă cântarea. Şi când stai să-ţi faci rugăciunile, mintea ta să cerceteze (sensul) stihului şi să socoteşti că stai înaintea lui Dumnezeu, Care „cercetează inimile şi rărunchii”. [...] De aceea, avva Pamvo spunea că: „n-au ieşit monahii în pustie ca să stea înaintea lui Dumnezeu şi să se înfumureze cântând cântări melodioase pe glasuri ritmate clătinându-şi mâinile şi mişcându-şi picioarele, ci trebuie să aducem rugăciunile noastre lui Dumnezeu în frică de Dumnezeu şi cutremur, cu lacrimi şi suspinuri, cu glas străpuns, măsurat şi smerit”.) ci prin rugăciunea făcută cu inima zdrobită şi cu post, prin care frica de Dumnezeu rămâne neîncetat în inimă şi stăpâneşte plânsul care curăţă omul de tot păcatul şi face mintea mai albă decât zăpada. Pentru că nu cultivarea cântării mântuieşte pe om, ci frica de Dumnezeu şi ţinerea poruncilor lui Hristos. Cântarea pe mulţi i-a coborât în cele mai de jos ale pământului;

Patericul Sinaitc

Niciun comentariu: