Picturile marilor maestri

Stim cu totii ce se intampla uneori cu picturile marilor maestri, sau cu icoanele, sau cu oricare opera de arta, cu orice forma de frumusete: orice frumusete poate fi mutilata - indiferenta, imprejurarile, rautatea pot mutila chiar si cel mai frumos obiect. Atunci cand in fata noastra se afla opera unui maestru mare, un tablou mutilat, pangarit in parte, putem vedea in el fie stricaciunea, fie frumusetea ce s-a mai pastrat. Daca privim la acel tablou, la orice opera de arta, cu ochii iubirii ce se minuneaza, vedem frumosul, iar pentru restul ne putem intrista, putem plange. Si ne putem hotari, uneori, sa ne inchinam toata viata refacerii a tot ce e vatamat in acel chip, in acel tablou, in acea opera de arta. Asta tine de dragoste: a privi la om si a vedea in el o frumusete de nerapit, iar totodata a te ingrozi de ceea ce viata a facut din el, a savarsit asupra lui. Dragostea este tocmai extrema suferinta, durere pentru ca omul e nedesavarsit si totodata minunarea pentru ca el este atat de uluitor, irepetabil de frumos. Si iata, daca privesti macar o data la om in felul acesta, poti sa il indragesti in pofida a tot ce le sare in ochi altora.
Cat de des nu se intampla ca celui indragostit sa i se spuna: "Ce ai gasit la el? Ce ai gasit la ea?" - si omul da raspunsul absolut delirant: "Dar nu vezi ce minunata este, ce frumos este?" Si se dovedeste ca, da, asa si este, omul cu pricina e minunat, pentru ca cel care iubeste vede frumusetea, iar cel care nu iubeste, sau e nepasator, sau uraste vede doar ranile.

Taina iubirii - Mitropolitul Antonie